Povestea mea: cuplul atipic rastoarna prejudecatile mari

04.04.2008

Trimite prin YM      comentarii: 2

     Sunt co-asociata cu un procentaj egal de actiuni, drepturi si responsabilitati, intr-un cuplu legalizat acum un an fara 25 de zile. Mica noastra afacere a demarat insa, din varii puncte de vedere, altfel decat scrie in formula clasic-traditionalista.
    
     A. Diferenta mare de varsta
    
     El s-a grabit un pic… si s-a nascut inaintea mea cu 31 de ani, 9 luni si 14 zile. Recunosc, nu prea s-a grabit sa-mi declare varsta, a trebuit sa insist ceva. Si mai recunosc ca am facut o pauza vocala maricica dupa, fiindca eram convinsa ca are 10 ani in minus. Dar am avut prezenta de spirit sa-i infirm temerea ca asta ar putea afecta in vreun fel tanara noastra relatie. Contrar asteptarilor, intre noi nu exista nici urma de raport ca de la discipol la maestru – poate doar putin in atelierul de pictura -, fiindca amandoi suntem deopotriva maturi cand e cazul si copilarosi tot cand e cazul.
    
     B. Dragoste la prima vedere, chimie perfecta, destin…
    
     A fost dragoste la prima vedere, deci dragostea la prima vedere exista. Sau, mai corect spus, la primul semiprofil spate… Cum asa? Pai, simplu: l-am surprins si l-am urmarit cu privirea in timp ce el alerga pe scari spre atelierul de creatie de la etajul doi. Eu eram la parter, in galeria de arta unde tocmai ma angajasem… exact in ziua aceea. Si m-am trezit visand cum ar fi sa cunosc si eu un barbat care sa-i semene. Greu de spus cum functioneaza si actioneaza chimia asta!
    
     C. Debutul rapid al relatiei de iubire
    
     Relatia noastra a inceput la 5 zile dupa ce am facut cunostinta – adica fix in dimineata urmatoare -, zi in care eu am trecut de la “dv.” la “tu”, am impartit primul sarut si am trait prima intalnire si prima excursie impreuna (ceva de genul “2 in 1”...).
    
     D. Barbatul din vis… materializat dincolo de orice obsesii despre aspect
    
     Nu m-am ghidat niciodata dupa anumite standarde fizice, asa se face ca de-a lungul timpului m-am indragostit de oameni foarte diferiti. Ei, sigur, mi-am fixat si eu la un moment dat propriul portret robot masculin ideal. Dar pe vremea aia, implinisem de curand 8 ani si ma indragostisem iremediabil de Michael Jackson… Sa nu credeti cumva ca a fost un foc de artificii! Nicidecum. Pasiunea mea a fost statornica, a durat pana pe la 15 ani, desi intre timp incepusem sa-mi indrept atentia si asupra tinerilor bastinasi din Bucuresti, iar scrierile mele faceau referire si la pasiuni mai pamantene. Dar imi doream o persoana responsabila si serioasa cand situatia o cere, imi doream un chip expresiv cu ochi albastri si parul lung, imi doream un trup suplu spre atletic. Si …chiar l-am gasit. Ce sa mai zic de faptul ca dezvoltasem inca din liceu o atractie pentru numele “...”, iar acesta e chiar al doilea lui prenume, mostenit pe linie paterna si transmis mai departe fiului sau?! Nimeni nu-i spune “...”; eu am incercat, n-am reusit, perseverez…
    
     E. Cererea in casatorie
    
     Se zice in "folclor" ca n-ar fi deloc elegant pentru o femeie sa faca ea primul pas... Ba chiar injositor. Iata ca, fara sa ne propunem, am facut praf si regula asta! Eram constienti deja, dupa prima luna de relatie, ca el avea sa fie sotul meu si eu sotia lui. Mai tarziu, au inceput lungile scenarii despre viitorul nostru camin, despre viitorii nostri 4 sau 5 copii - capitolul asta e inca un santier in lucru! -, despre rochia alba in care el tinea neaparat sa ma vada intr-o zi, episodul cu altarul fiind si pentru el o premiera. Dar prima formulare oficiala si directa a cererii - si afirm asta cu mandrie! - imi apartine in exclusivitate. Pastram pe undeva documentul respectiv, pentru ca da: a fost si un act intocmit in scris, desigur plin de umor (partial negru chiar!) si sinceritate. Nu mi s-a dat un raspuns pe loc, jocul a continuat si, in prima zi a primului nostru Craciun - care coincide cu data mea de nastere, ocazie de adevarat maraton prin magazine, ca sa am parte de cadouri intr-adevar dorite -, am primit o cutiuta neagra cu funda argintie pe capac si ...inelul ales in ajun sub capac. Surpriza premeditata, dar tot insotita de emotii, fara ingenunchieri si fara momente patetice, fata de care am o aversiune nativa.
    
     Viziunea cunoscutilor? Hm, nu prea de bun augur… Bunica: in primul week-end – ingrozitor de plin de emotii si indoieli pentru mine, de stari contradictorii de la euforie la depresie neagra si inapoi la euforie -, ferm convinsa ca el n-o sa ma bage in seama din cauza varstei si pentru ca, in mod clar, are deja pe “cineva”. Mama: uimita. Prietenele cele mai bune: socate. Cu timpul, informatia s-a extins tot mai mult. Tata: gata sa ma renege. Cunostintele lui: invariabil, “sigur o sa te lase” sau “cum de s-a uitat la tine?”; si atunci mi-am pus intrebarea: “ce fel de prieteni sunt in asa hal de invidiosi incat sa-ti ignore practic atuurile si calitatile cat se poate de evidente?!” Cunostintele mele: “de ce oare prefera fetele tipi mai in varsta?!”; de parca asta era telul meu principal in viata, deviza cu care m-am nascut tatuata sau ceva de genu’…
    
     In loc de teorie goala, va dau cateva date concrete: in curand implinim 3 ani de iubire si foooarte curand 1 an de mariaj; avem planuri personale si profesionale comune; vorbim despre cununia religioasa; ne facem surprize mai mici sau mai mari, ne scriem mesaje si biletele de dragoste pe care le “punem bine”si nu lasam sa treaca pe langa noi, luna de luna, data in care ne-am cunoscut, data in care am inceput sa ne scriem povestea, data cununiei civile si, desigur, zilele noastre de nastere si de nume, plus toate zilele special consacrate cuplului, femeii si chiar barbatului.
     Concluziile le lasam in seama carcotasilor amatori, ca ei se pricep cel mai bine la asta…     

• Printul William nu va purta verigheta
• Trei ghinioniste la nunta regala
• De ce nu poarta barbatii verigheta? Pentru ca vor sa fie mai atragatori
• Manichiura de printesa: Kate Middleton in ziua nuntii
• Kate Middleton si-a facut singura machiajul de nunta